Mediciniștii - buni și la trântă
- 102 views
Manifestările sportive consacrate Zilelor Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” au culminat cu întrecerea sportivă ”Trânta” la care au participat 12 studenți. Acțiunea din acest an a fost dedicată academicianului Gheorghe Ghidirim.
Campionul ediției curente a devenit Radu Verdeș, student în anul V, Facultatea de Medicină nr. 1. Pe locul II s-a clasat Ion Perciuleac, rezident anul I, iar locul III i-a revenit lui Sorin Verdeș , student anul VI.
”Trânta națională în Republica Moldova se practică de mulți ani”, a menționat academicianul Gheorghe Ghidirim, prezent la manifestare. ”Aici fricoșii nu vin, ci doar oamenii cu tărie de caracter, care vor ajunge buni medici și farmaciști, și cercetători cu renume”. În același context, academicianul a amintit câteva nume mari din medicina autohtonă, care au practicat acest sport, printre care și Ion Dobrovolschi - campion la lupte greco-romane și al Flotei Maritime a Mării Negre, fost șef de catedră Educație fizică, un adevărat exemplu pentru tinerii campioni.
Emil Ceban, prorector pentru educație și probleme sociale, și-a exprimat admirația pentru participanți, pentru că reușesc să îmbine studiile cu sportul. Prorectorul le-a urat mari succese tinerilor în cariera profesională și cea sportivă.
Învingătorii, pe lângă admirația și respectul suporterilor, au primit premii bănești, iar câștigătorul locului I s-a ales cu trofeul tradițional - berbecul.
Competiția ”Trânta” s-a desfășurat în data de 23 octombrie curent, în incinta Complexului universitar sportiv al USMF ”Nicolae Testemițanu” din str. N. Testemiţanu, 24/5.
[nggallery id=170]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii